De ce nu ne ajuta carantina in forma ei actuala? (atentie postare lunga)
 
M-am gandit o gramada daca sa scriu despre asta sau nu, in contextul unui val de panica urias care a paralizat o intreaga omenire.
 
Sunt indoielnic in ce priveste aceasta strategie de carantina in care ne aflam cu totii. Am senzatia ca suntem precum iezii inchisi in casa , care spera sa nu intre lupul peste ei, precum in poveste.
 
Asadar m-am gandit la 5 motive pentru care strategia de a sta TOTI acasa nu este cea mai buna.
 
1. Romania, precum si toata UE , chiar si USA nu functioneaza precum China. Democratia e foarte misto cand afara e soare si putem sa ne dam cu parerea despre ce vrem noi, si chiar sa actionam in consecinta. Insa cand vrem viteza in decizii, unanimitate in actiuni, comunismul pe care il uram cu totii e mai eficient. China nu a rugat oamenii sa nu iasa pe strada, i-a obligat. Si noua nu ne place sa ne oblige nimeni, ca de asta suntem in democratie. Atata timp cat nu toata lumea sta in casa, carantina nu inseamna decat o prelungire mai lenta a aceluiasi rezultat.
 
2. Acest virus era o necunoscuta in urma cu 2 luni. Acum avem o statistica relativ clara a incidentei de imbolnavire si deces. Stiu ca pare groaznic, insa anul trecut au murit in Europa peste 60 000 de oameni de gripa, iar in 2018 chiar mai multi. Statistica ne ajuta sa putem identifica acele categorii cu risc ridicat, si pe ele sa le putem proteja mai bine. Pentru ca noi suntem TOTI in carantina, iar cei ce se imbolnavesc si mor sunt aceeasi.
 
3. Daca suntem toti in carantina, presiunea pe sistemul medical va fi atat de uriasa, incat va ceda. Deja se intampla. Asta inseamna ca cei care sunt cu risc major de a suferi de pe urma acestui virus, vor fi mai expusi, neavand cine sa aiba grija si atentie speciala de ei. Nu mai pun la socoteala pe ceilalti bolnavi de alte afectiuni cronice, de care nu se mai poate ingriji nimeni. Acum masuram numarul de decese cauzate de virus, insa numara cineva infarcturile, atacurile cerebrale, sau accidentele care nu pot fi medicate in regimul normal de urgenta?
 
4. Oare vor suferi mai multi oameni de foame/stress/depresie/somaj, decat de virus? Nu va trece mult pana ce reculul economic va fi atat de mare, rezervele se vor fi terminat, iar foamea va fi mai mare decat frica. Vom avea in situatia asta o mare parte din populatie, gradual , in timp. Vom avea companii care nu isi vor putea plati taxele, angajatii, si tari care nu vor putea sustine pe termen lung un blocaj de asemenea proportii.
 
5. Panica e o emotie puternica de intensitate mare si durata mica. Frica, pe de celalalta parte, e o durere surda, care capata o memorie de sine statatoare. Daca ai avut un caine in curtea unui vecin, care a te-a panicat incercand sa te muste, l-ai evitat o perioada, pana cand iti intra din nou in gratii. Insa daca ai trait cu acel caine, zi de zi, e posibil sa nu mai vrei sa mangai nici cei mai blanzi si domoli caini, care chiar nu vor decat sa se gudure la picioarele tale. Daca invatam teama de acest virus, ma tem ca dezvatul va dura atat de mult incat obiceiurile noastre de consum si sociale vor fi afectate ani.
 
Cred ca solutia este sa definim pe categorii de risc potentialii bolnavi de coronavirus, sa facem un scoring bazat pe statistica, iar in functie de acest scoring sa luam masuri de carantina. Spre exemplu, un batran cardiac si diabetic, aflat in Suceava, zona de risc major, are un scor de 88 din 100, ceea ce il plaseaza in categoria maxima de carantina. Insa un tanar de 34 de ani din Timisoara, fara afectiuni cronice, are un scoring de 11 din 100, ceea ce il lasa sa se duca in continuare la munca, evitand categoriile de risc major.
Totodata, spitale speciale de tratament viral, call centere care sa trieze bolnavii inca din simptomatologie, testare rapida zilnica a cadrelor medicale si saptamanala in cadrul organizatiilor ar reda o imagine clara a situatiei.
Purtatul obligatoriu a mastilor si manusilor in spatiul public ar putea ajuta mai mult decat ne imaginam.
 
Sunt milioane de decese din cauza fumatului sau a accidentelor auto, insa asta nu a facut nicio o sosea sa se blocheze, si nicio fabrica de tutun sa se opreasca.
 
Pamantul nu se poate opri, pentru ca dupa aia, ne va fi teribil de greu sa il pornim la loc.
 
Daca crezi ca ar putea functiona, nu te sfii sa ii dai share. Poate ajunge unde trebuie.