Cum nu am mai scris de multisor pe-al meu jurnal virtual, si am primit plangeri in posta si petitii pentru continuarea aventurilor habarniste, m-am decis sa-mi reiau obiceiurile electronice.

Revelionul 2011-2012 a fost primul revelion pe care l-am simtit intr-adevar altceva decat o masa copioasa si 3 melodii saltarete.Inveitabil, experientele mele de pana acum, mai ales cele din ultimii ani se rezumau la asta…

Am luat decizia in noiembrie sa mergem in Maramu’, si sa petrecem in Viseul de Sus trecerea dintre ani.Auzisem de ani buni de Mocanita de pe Valea Vaserului, insa pana acum nu prea am apucat sa aprofundez ideea, asadar, iate-ne in gasca mare de 26 de persoane ca inchiriem pensiunea La Cassa din Viseul de sus, careia ii multumim pentru rabdare, bucatele bune si felul lor de a fi.Seara dinaintea serii revelionului am ajuns cu totii din parti diferite ale tarii, ne-am cazat, si beininteles ne-am pus sa gustam palincuta casei.Ne-a placut asa de mult incat la un moment dat, 4 baieti ne-am hotarat sa facem un offroad spontan prin padure, cu o toyota hilux pe care de curand am achizitionat-o.

Am mers kilometri intregi prin padure, printr-un intuneric ca smoala, zapada de 20 de cm.Am lasat semnalul la telefonul mobil in urma, drumul s-a terminat si noi am inceput sa mergem pe albia raului Viseu.Din pustietate a aparut linia mocanitei si am inceput s amergem pe linie, pe un traseu pe care nu se circula.Evident la un moment dat, linia fiind ingusta am vrut sa iesim de pe ea, sa coboram pe o poteca, si cand am facut un unghi mai mare, am ramas blocati intr-un sant in stanga liniei, plin de mal, apa, si zapada, care nu se vedea fiind acoperit initial de nea. Eu , incaltat cu geox, pantofi de vara perforati, ceilalti baieti din masina nu erau mai acatarii, asadar 2 ore am incercat cam tot ce se putea incerca in materie de scos masina.Degetele ne erau murate, picioarele inghetate si spiritele frante.Problema era ca daca trebuia sa ne intoarcem pe jos sa cerem ajutor, trebuia sa mergem pe jos prin rau prin care am mers cateva sute de metri, sentiment deloc placut.

Ultima incercare a fost cu noroc, am facut un pod santul in spatele masinii, din lemne culese de pe acolo, si am iesit.Am mers in marsalier aproape 1 km, si ne-am intors catre pensiune, unde lumea ne astepta cu sufletul la gura, nestiind nimic de noi de cateva ceasuri bune.A fost ultima aventura a lui 2011.

A doua zi am avut o tentativa de schi la Borsa, unde m-am simtit ca si cum as fi avut intentia de a schia pe o cariera de piatra.Erau mai multe pietre decat zapada, si seara ne-am imbarcat cu toti in ceea ce avea sa fie, drumul nostru catre petrecere.

Mocanita noastra o chema “Mariuta’ si avea 102 ani pe muchie. Era la fel de tinerica, zvelta si calduroasa, nemodificata cu nimic de cum a lasat-o Dumnezo.Avea banchete din lemn, geamuri fragile, si godin in fiecare vagon.Lumina era asigurata de cele doua felinare prinse cu un cui in tavan, iar pentru cine nu stie, este cel mai ecologic vehicul pentru ca merge pe abur.Pe langa ca scartie din toate incheieturile si merge cu 12 km/h, plimbarea a fost o experienta tare minunata prin prisma atmosferei create si a palincii pe care o aveam in dotare.Am avut o oprire intermediara, unde am gustat cateva bunatati locale, si iata-ne ajunsi in poiana.Acolo totul arata feeric, in creierul muntilor si inima padurii, era o mica poienita cu un rau susurand langa, unde erau mese facute din busteni, felinare mici pe fiecare masa, muzica, gratar, si palinci.Minute mai tarziu a pornit si cel mai mare foc vazut de mine pana acum, cu o valvataie de 10 metri inaltime, iar trecerea dintre ani a fost urmata de sampanie si focuri de artificii.2 ceasuri mai tarziu am plecat inapoi spre Viseu cu amintiri deja vii in suflet, si cu inima incarcata pentru noul an.

1 Ian m-a gasit vizitand Manastirea Barsana, Cimitirul Sapanta si alte mici si marunte.2 Ian am schiat in Cavnic, toata ziua, si am admirat singura partie din tara cu zapada naturala, indestulatoare.

Un an Bun sa avem cu totii!

2011-2012

In primul rand am refacut blogul.Am dorit sa fie mai expresiv, si sper ca a iesit in regula.Masina, precum si drumul nu simbolizeaza doar pasiunea mea pentru masini, si offroad, ci si alergatura constanta in care ma gasesc.Maratonul zilnic…iar apropiatii mei stiu ca nu prea pasesc afara din cursa.

Al doilea lucru, am participat la doua competitii offroad recent, as putea spune in ultima luna si jumatate, iar de la prima asteptam poze si filme, ca sa va arat si voua.In ca astept, detalii puteti gasi pe www.orr.ro , promit ca revin cu poze si filme.

La a doua competitie am participat Duminica, si s-a numit Impotmoliada.A fost un trial in zona frunzanesti, m-am dat cu Arthur copilot, si cu o gramada de prieteni langa mine ( multumesc Dani , pentru suport) , si cred ca m-am clasat undeva pe la mijloc.Important, ca nu am fost printre cele 4 masini rasturnate, sau si mai multe  care au abandonat.Numele predestinat a coincis asteptarilor, si o balta de noroi i-a asteptat, pe concurenti.ma rog, Pe primii 10, iar la prima rasturnare s-a deviat traseul.

A fost o zi friguroasa , incalzita insa de natura prietenoasa a organizatorilor, care au facut o treaba excelenta.Keep up with the good work.

Mai jos, si niste poze:

Urmeaza o caroserie noua, vopsea neagra mata, rollcage si altele.Ar trebui sa arate foarte bine, si sunt tare tare nerabdator.Va voi tine la curent cu progresul…

Intre timp mi-am mai potolit setea de adrenalina cu o cursa mica mica intre masina mea de aprox 300hp si un yamaha r6 de 136hp.Epic fail pentru mine, nici macar nu am miscat in front.Poate doar la top speed…

Week-end fain!

Ca de obicei, ca sa ajung acolo drumul meu a fost presarat de multe dificultati, mai mari si mai mici, cert este ca in ziua dinaintea concursului cand eu trebuia sa fiu la   prolog, cautam cruci cardanice si ma rugam de unul altul sa ma ajute sa le schimb.Multam Tzuparule! Si am reusit sa plec la 10, la ora 2 jumatate noaptea am ajuns, unde ma astepta copilotul si dragul meu prieten Fane, covasnean neaos.Ne-am culcat entuziasmati la 4, si am pornit in noua zi la ora 7.Am pornit la start la ora 11 si am reusit performanta sa ne ratacin in primele 5 minute de traseu.40 de minute le-am folosit pentru a reitera potecile pe care le umblasem de 10 ori si nu gaseam iesirea.

In cele din urma am reusit sa intram pe traseul cel bun, incet incet am depasit echipaje,iar  dupa cateva ore ajunsesem cred intr-o pozitie satisfacatoare pentru o echipa de incepatori.Pe fondul palincii ispititoare, si a ‘spanului’ cum ii zic offroadistii, am abordat un bolovan gresit si ne-am rasturnat.Eu am spart parbrizul cu capul, Fane doar geamul lateral.Iesitul din masina  fost cosmar, iar senzatia de ameteala de pe urma rasturnarii nu ne-a parasit minute bune dupa accident.Am troliat masina cu gandul sa o aduc din nu pe 4 roti, troliul s-a rupt si a lipsit foarte putin sa nu imbratisez masina intr-un mod ce sigur se lasa cu semne.Masina iar s-a rasturnat , si s -a proptit intr-un copac. O ora mai tarziu, si o echipa de padurari bine intentionati, cu drujbe si tafuri ne-au adus pe pamant.Masina era din patrata, rotunda, fara geamuri, faruri, aproape nimic din ce era plan nu mai avea forma initiala, sculele, roata de rezerva de 70 de kg, portofel, suruburui, acareturi, brice, toate stateau bine mersi in noroi, asteptandu-ne pe noi sa le culegem.Operatiune facuta cu succes, echipajul nr 17 era din nou in concurs.

Am mers excelent inca 3 ore, am recuperat cu succes timpul pierdut, ne-am descurcat bine pe traseul comun cu cel de extrem, prea bine de fapt, mult prea bine, asa ca al meu copilot si cu mine, am gresit traseul si am urcat pe un traseu atat de extrem, incat nu am mai putut urca nicicum.Am incercat sa intoarcem, masina a derapat in singurul copac ce delimita poienita unde eram, de prapastia de sub ea.Acolo unde eram, era atat de abrupt, incat abia puteam sta in picioare.Atat de abrupt incat nici organizatorii nu au putut veni sa ne scoata de acolo. Era ora 4, o zi superba, insorita, in creierii muntilor.

Ora 12 noaptea ne-a gasit tot acolo.Motorul nu l-am mai putut porni, geamurile erau sparte, frigul ne paralizase, ne troliam de 4 ore cu singura masina ce-a putut sa ne ajute, tot un Nissan Patrol, al lui Zoli, project managerul Covasna Trophy.

Masina nu am mai putut sa o pornim, a trebuit sa stau in masina pe toata durata trolierii, calcand frana cu ambele picioare, pentru a nu ma rasturna.Am coborat panta fara frane si directie.A doua zi ma dureau falcile ingozitor.Am scrasnit din dinti multe ore…

Am avut 18 ore de cand am plecat din camera, timp in care nu am mancat nimic, si adrenalina a atins cote maxime.

A fost unul din cele mai frumoase si intense momente de aventura traite de mine, si abia astept cu toata inima sa imi fac masina, si sa ma inscriu in campionatul national.

Botezul a fost facut!

De la masina praf

Am invatat muuulte si astept cu mare nerbadare urmatorul concurs de la covasna, la sfarsitul lunii Noiembrie.

Astazi am reusit sa zdrelesc o portiera, pe una bucata extrema in care copilot a fost tatal meu.Telefonul meu Blackberry Bold m-a asteptat linistit pe fundul apei sa il iau cateva ore mai tarziu…

Dovezi…de la Alin Popescu