Petru Pacuraru

Delta forever

Posted on 05. Oct, 2009 by Petru Pacuraru in Hobby, Personal, What if ?

Sunt un innebunit si impatimit fan al Deltei. Oricand am ocazia, strabat infrigurat drumul Bucuresti-Tulcea in cautarea linistei abslute in Delta.E fenomenala, si daca ar fi un loc in care as sta fara sa ma plictisesc pentru 0 luna, ar fi acolo. Anul trecut am fost de 6 ori, anul asta doar de 4 ori.

Am plecat de joi dimineata dupa ce am planuit sa mergem o gasca intreaga si nu am reusit sa plecam decat 4.Ceva vreme in urma mi-am achiztionat o barcuta cu motor de 30 de cai, la care mi-am caznit 3 zile capul cum sa o duc la Tulcea, cu o masina cu carlig.Dupa 40 de telefoane, joi am gasit un prieten al unui prieten care avea o masina cu carlig, si care a fost suficient de dragut cat sa ne duca la Tulcea.Ziua precedenta imi exersasem rabdarea incercand sa gasesc 1 cauciuc de dimensiuni nemaintalnite pentru peridocul barcii.Singurul care avea asa ceva, a fost suficient de smecher cat sa profite de situatie, si sa imi vanda 2 , la pachet, la un pret nu tocmai prietenos, dar am trecut si peste asta.Montajul era gratuit, a fost facut asa de bine de a doua zi eram pe pana la remorca.

Am trecut si peste asta, am plecat impreuna cu Arthur, si cu baiatul cu masina spre Tulcea.Dupa o scurta trecere pe la vulcanizare, din fericire ne-am amintit la timp ca uitasem sculele de pescuit si ne-am intors.Planuisem sa ajungem la Tulcea in jurul orei 3,4 pentru a pleca in timp catre Crisani, cu barca pe Dunare.

Dupa un drum in regula, am ajuns la ora 17.00 si ne-am asezat confortabil in barca, printre bagaje, si am dat sa pornesc barca, cand surpriza, motorul a refuzat sa porneasca.Timpul a trecut, diferitii mecanici de ocazie ne-au tot trimis sa cumparam ba bujii, ba una alta, orele au trecut si motorul, vehement nu a pornit.Ne-am resemnat ca nu vom mai pleca, cand din senin a venit un tip, un zorro al motoarelor de barca, care era mecanic la parcul nautic unde am coborat barca in apa, si care, meticulos s-a apucat sa desfaca motorul.intunericul si-a facut usor aparitia, soarele a apus, iar noi ne faceam cruci la lumina unui neon unde mecanicul nostru desfacea cu sarg surub dupa surub.Dupa ce am trecut prin zeci de diagnostice, am reusit sa il avem pe cel bun, plutitorul din carburator era spart.Operatiunea de lipire a fost completata cu ajutorul unui taximetrist care ne-a cumparat super glue, cateva ore mai tarziu motorul nostru fiind perfect functional in miez de noapte.

Ce-am uitat sa mentionez, este ca am cunoscut un personaj de poveste in tot acest timp, cel care ne-a lansat barca la apa, paznic, sofer, om bun la toate in parcul nautic al lui nea Luigi.Marian, este un barbat de inaltime medie, grasun, rotund , rosu in obraji, pe la 30 de ani, imbracat pescareste, si cu o puternica vorba moldoveneasca.Pus in permanenta pe glume, la 5 minute dupa ce l-am cunoscut am simtit ca il stim de 5 ani.Atat ne-a povestit in timpul in care mecanicul ne-a reparat motorul, incat aproape ca am uitat de ghinionul pe care l-am tot avut.Am ras cu lacrimi, despre cum prietenul nostru , deja, Marian, si-a pierdut dintele fara sa simta, intr-o plasa pescareasca numita prostovol, sau cum noaptea a dat cu barca peste un mistret care traversa Dunarea, si care mai tarziu i-a devenit ospat.Ce mai, dulce grai, dulce viata.

Motorul nostru era gata , perfect functional la 10 noaptea, moment in care ne-am fixat gps-ul, ne-am urcat in barca, si pentru doua oara am purces spre Crisani, pe o distanta de aproximativ 50 de km.Am plecat in tromba, salutand cu drag noii nostri prieteni, indreptandu-ne spre intunericul noptii.Era luna plina, si Dunarea se vedea superb.Mergeam cu o viteza de croaziera de 30 de km/h,  admirand cu mare fericire peisajul mirific, si bucurandu-ne ca in sfarsit, ghinionul nostru s-a spart.

10 minute a tinut fericirea noastra, am pierdut usor usor din viteza, motorul nostru in cele din urma oprindu-se.Iata-ne in mijlocul Dunarii, la 7,8 Km de Tulcea,  in noaptea frumoasa a lunii pline, usor usor dusi de curentul bratului Sf.Gheorghe, iar noi fortifiindu-ne muschii incercand in zadar sa pornim motorul.Dupa multe incercari,  ne abandonam in lumina feerica , cu ochii la cer, si cu sufletele golite de nadejde.Am tot stat asa, pana ne-am apucat sa dam telefon gazdei din Crisani sa o intrebam daca vine 40 de km, in toiul noptii, sa ne ia.Raspunsul a fost pozitiv, alaturat unei sume cerute care ne-a facut sa ne gandim ca soarta noastra pe Dunare e mai buna parca, si ca uite cum criza nu i-a afectat pe toti, ci doar pe noi.Ne-am fofilat si l-am sunat pe Marian, mecanicul paznic om bun la toate care a venit dupa noi in noapte.Ne-a luat usurel barca, si ne-a tot dus, injurand ‘ veterogul nostru de barca’ in timp ce mai scotea 2,3 poante.

Odata ajunsi, ne-am cazat in hotelul plutitor al lui Nea  Luigi, intr-o camera mica si cocheta, unde ne-am aruncat in pat si am adormit pe loc.A doua zi , am aflat ca motorul s-a oprit din cauza ca o rezervorul fusese prea bine etansat, si ca nu a mai existat aer, vidul nefiind bun la buna circulare a benzinei catre motor.Dupa ce ne-am dat 2 palme peste cap, ca nu am verificat ceva asa de elementar, pentru a treia oara ne-am imbracat, intr-o zi absolut de vara, pe dumul interzis catre Crisani.Am pornit cu mare alai si verva, toti ne-au facut cu mana de pe mal, catre ceea ce avea sa fie 50 de km de pura aventura si placere catre inima Deltei , Crisani.

Vitejia a tinut 5 minute de aceasta data, motorul jucandu-se cu nervii nostri din nou, oprindu-se asa cum ti se termina pasta in pix. Patiti fiind , am reverificat toate lucruruile care tineau de noi, dupa ce ne-am mai intarit muschii 10 minute , luati de curent a trebuit sa sunam din nou dupa ajutor.O barca mare a mecanicului a aparut, salvandu-ne din nou de la o semidepresie a fatalitatii care ne-a urmat.Ajunsi la mal, mecanicii au reinceput testarile, nedumeriti ca niste copilandri in prima zi de scoala ca motorul nazdravan refuza sa-i asculte.Dupa teste si iar teste,in care motorul mergea exemplar la mal,noi am plecat sa mancam, dupa 24 de ore de nemancare, pe un drum de tara si praf, in caldura de peste 30 de zile a unei ultime zile in care caldura a castigat in fata frigului.

Ne-am tot blamat zilele, ne-am plans, ne-am injurat, si ideea salvatoare mi-a venit ca un croseu de dreapta.Ce-ar fi sa mergem, sa ne urcam in barca, sa stergem imaginea fata a ultimelor 24 de ore, si sa plecam catre Crisani cu barca noastra ca si cum totul ar functiona perfect?Si asta am facut, ne-am urcat, si am plecat.Fara surle, fara trambite, fara sa pornim gpsul din caura superstitiilor in care de fiecare data cand am pornit gpsul motorul a cedat.Astfel, am mers intrat pe Sulina, am ajuns la Partizani, Vulturul, Maliuc, Gorgova si in cele din urma Crisani.L-am sunat pe nenea Paraschiv, care avea pensiunea unde trebuia sa stam cu o seara inainte, si ne-am cazat fericiti ca ne-a luat doar 24 de ore sa ajungem in Crisani…

Am purces catre un peste de dupa amiaza, si i-am indrumat pe Adi- Doc si pe Cristi, un alt prieten, ce abia plecasera din Bucuresti, sa ajunga in Crisani.La 7 seara se pare ca tariful catre Crisani nu scadea sub 100 de Eur, iar Marian fiind salvarea noastra, cu lotca lui pescareasca si motorul de 15 cai.Baietii nu stiau ce ii asteapta, isi imaginau ca va veni cineva care are cel putin o salupa , doar intrebarea daca au un gps cu ei, i-a mai trezit la realitate.2,5 h mai tarziu Marian era la Crisani, ocolind cu grija gemandurile nesemnalizate in noapte, si cu baietii infrigurati fericiti ca au ajuns.Dupa cateva gaturi de haraspinca si mai multe partide de ras cu Marian, si GPS-ul lui, un mosulica ce ii sticlau ochii dupa palinca, si fusese navigator pe Delta, ne-am refugiat la o ciorba de peste, si un somn binemeritat.

Din nefericire, a doua zi a fost ploioasa, si cu 20 de grade mai rece, frigul biruise.Nimeni nu pleca la peste, doar noi vitezi ne-am gasit o insula, incotosmaniti serios,si cu gand de peste.Am facut repede un foc, cu ceva pesti imprumutati si prinsi ne-am potolit foamea, si setea cu haraspinca pana cand nu mai era nici frig, nici ploaie, dar parca nici peste.Am prins carasei,bibani, platici, si o raceala crunta, in drumul de intors in care in stil caracteristic ne-am intors printre canale parasite, dar pline de nuferi infloriti.Am auns uzi fleasca la cabana, euforici de la haraspinca, si fericiti de o zi buna pe o vreme proasta.A doua zi ne-am aranjat bagajele , si ne-am pregatit de lungul drum in 4 cu tot cu bagaje catre Tulcea,  in sens contrar curentului puternic al Dunarii.Nu am mers cu mai mult de 14 km/h, astfel cupauzele de rigoare prin Maliuc, la discobarul comunei, am facut vre-o 5 ore catre Tulcea.Era la un moment dat sa ne si innecam, insa nu e nimic extraordinar dupa toate cele intamplate.Datorita faptului ca Doc era pe botul barcii, si botul era jos, un val a venit si efectiv am intrat cu barca sub apa.Noroc ca in ultimul moment ne-am echilibrat, accelerat mtorul si am trecut de ceea era sa fie un moment critic.Ne-am udat, si ne-am tot povestit pe drum, pana am ajuns in Tulcea unde am lasat barca, si am plecat cu masina spre Bucuresti.

Aseara am adormit instant, nu am mai apucat nici macar sa numar 5 oi.

Cam asa s-a desfasurat un week-end din viata mea plina de banal, uzante si stereotipuri.