Cum nu am mai scris de multisor pe-al meu jurnal virtual, si am primit plangeri in posta si petitii pentru continuarea aventurilor habarniste, m-am decis sa-mi reiau obiceiurile electronice.

Revelionul 2011-2012 a fost primul revelion pe care l-am simtit intr-adevar altceva decat o masa copioasa si 3 melodii saltarete.Inveitabil, experientele mele de pana acum, mai ales cele din ultimii ani se rezumau la asta…

Am luat decizia in noiembrie sa mergem in Maramu’, si sa petrecem in Viseul de Sus trecerea dintre ani.Auzisem de ani buni de Mocanita de pe Valea Vaserului, insa pana acum nu prea am apucat sa aprofundez ideea, asadar, iate-ne in gasca mare de 26 de persoane ca inchiriem pensiunea La Cassa din Viseul de sus, careia ii multumim pentru rabdare, bucatele bune si felul lor de a fi.Seara dinaintea serii revelionului am ajuns cu totii din parti diferite ale tarii, ne-am cazat, si beininteles ne-am pus sa gustam palincuta casei.Ne-a placut asa de mult incat la un moment dat, 4 baieti ne-am hotarat sa facem un offroad spontan prin padure, cu o toyota hilux pe care de curand am achizitionat-o.

Am mers kilometri intregi prin padure, printr-un intuneric ca smoala, zapada de 20 de cm.Am lasat semnalul la telefonul mobil in urma, drumul s-a terminat si noi am inceput sa mergem pe albia raului Viseu.Din pustietate a aparut linia mocanitei si am inceput s amergem pe linie, pe un traseu pe care nu se circula.Evident la un moment dat, linia fiind ingusta am vrut sa iesim de pe ea, sa coboram pe o poteca, si cand am facut un unghi mai mare, am ramas blocati intr-un sant in stanga liniei, plin de mal, apa, si zapada, care nu se vedea fiind acoperit initial de nea. Eu , incaltat cu geox, pantofi de vara perforati, ceilalti baieti din masina nu erau mai acatarii, asadar 2 ore am incercat cam tot ce se putea incerca in materie de scos masina.Degetele ne erau murate, picioarele inghetate si spiritele frante.Problema era ca daca trebuia sa ne intoarcem pe jos sa cerem ajutor, trebuia sa mergem pe jos prin rau prin care am mers cateva sute de metri, sentiment deloc placut.

Ultima incercare a fost cu noroc, am facut un pod santul in spatele masinii, din lemne culese de pe acolo, si am iesit.Am mers in marsalier aproape 1 km, si ne-am intors catre pensiune, unde lumea ne astepta cu sufletul la gura, nestiind nimic de noi de cateva ceasuri bune.A fost ultima aventura a lui 2011.

A doua zi am avut o tentativa de schi la Borsa, unde m-am simtit ca si cum as fi avut intentia de a schia pe o cariera de piatra.Erau mai multe pietre decat zapada, si seara ne-am imbarcat cu toti in ceea ce avea sa fie, drumul nostru catre petrecere.

Mocanita noastra o chema “Mariuta’ si avea 102 ani pe muchie. Era la fel de tinerica, zvelta si calduroasa, nemodificata cu nimic de cum a lasat-o Dumnezo.Avea banchete din lemn, geamuri fragile, si godin in fiecare vagon.Lumina era asigurata de cele doua felinare prinse cu un cui in tavan, iar pentru cine nu stie, este cel mai ecologic vehicul pentru ca merge pe abur.Pe langa ca scartie din toate incheieturile si merge cu 12 km/h, plimbarea a fost o experienta tare minunata prin prisma atmosferei create si a palincii pe care o aveam in dotare.Am avut o oprire intermediara, unde am gustat cateva bunatati locale, si iata-ne ajunsi in poiana.Acolo totul arata feeric, in creierul muntilor si inima padurii, era o mica poienita cu un rau susurand langa, unde erau mese facute din busteni, felinare mici pe fiecare masa, muzica, gratar, si palinci.Minute mai tarziu a pornit si cel mai mare foc vazut de mine pana acum, cu o valvataie de 10 metri inaltime, iar trecerea dintre ani a fost urmata de sampanie si focuri de artificii.2 ceasuri mai tarziu am plecat inapoi spre Viseu cu amintiri deja vii in suflet, si cu inima incarcata pentru noul an.

1 Ian m-a gasit vizitand Manastirea Barsana, Cimitirul Sapanta si alte mici si marunte.2 Ian am schiat in Cavnic, toata ziua, si am admirat singura partie din tara cu zapada naturala, indestulatoare.

Un an Bun sa avem cu totii!

2011-2012

Da, deci pentru cei curiosi de ce nu am mai scris, petrecerea de ziua mea a durat pana cum 2 ore.Glumesc, insa desi tardiv, vreau sa multumesc tuturor celor ce mi-au urat de bine, si care ne-au calcat pragul cafenelei.

3 luni de cand nu am mai scris pe blog.3 luni care au zburat pentur ca am fost peste masura de ocupat cu mutatul si constructiile.Nu v-as putea dori niciodata sa refaceti o casa din 1880, sa aveti un santier general, si sa trebuiasca pe la mijlocul santierului sa te muti acolo.Elementul constant este praful si nervii intinsi la maxim, insa acum a trecut, oarecum.Am cumparat o casa din 1880, pe care am renovat-o din caramida in caramida, pastrandu-i usile din lemn din 1950, sobele italiene din 1930 si scara care are aproape 100 de ani si fost reconditionata de catre propria-mi persoana, cu lenea pusa’n cui.In curand va dau si poze, si va astept si al un suc de struguri sa vedeti ce-am facut.

Pe langa asta nu prea am putut face nimic, pot spune ca am avut doua joburi in a coordona diversele echipe de constructori, si a baga mana acolo unde e nevoie.A fost greu, insa acum, la sfarsit a meritat fiecare minut si strop de energie.

Asadar, de acum promit ca voi scrie mai des, si ca voi tine la curent cu ce mai intreprind.Pana ulta alta pregatesc un turneu de Team Management cu Jim Bagnola, in Cluj, Belgrad, Timisoara si Bucuresti, precum si lansarea unui super program de ‘masterat’ in leadership sustinut de 4 guru in domeniu, pe durata unui an.Toate aceste bunatati vor fi prezentate pe larg, atunci cand sunt toate batute in cuie.

So, I am alive and kicking!

Secsimioritza reprezinta ideea unui pictorial lunar sexi, neconventional, ce transmite un mesaj sau o balba, care apartin unor persoane publice. Vrea sa aduca in prim plan, momentele de lacuna din capul oamenilor pe care, de multe ori, ii idolatrizam, ne sunt modele si ne conduc.

Ideea initiala s-a numit sexi unconventional si s-a dorit a fi un vehicul de comunicare pentru mai multe branduri, complementare, care pot prezenta proiectul catre clientii si partenerii lor. In afara de noi, gasca de la HasHas s-au alaturat pe rand: Manu – geniul verde, Cristian – artistul de machiaj, Bogdan si Mihai – magicieni in spatiul virtual, Ioan – pictorul din postproductie, Elena – vocea noastra, Mihai – a desenator si tare sper ca nu mai uit pe nimeni in acest moment. Ah, si Andreea, care ni s-a alaturat saptamana trecuta si care ne-a ajutat sa avem cu totii tricouri personalizate la evenimentul de lansare al Decat o Revista #6, care a avut loc marti seara in Club Control.

Trecand in repetate randuri prin diferite metode de brainstorming in care am adus in discutie tot soiul de “Valori” romanesti ne-am gandit ca numele secsimioritza se potriveste cel mai bine pamfletului nostru.

Acesta este motivul pentru care, inca de la inceputul acestui an s-au gasit multe poze funny la mine pe facebook. Erau poze de la  making of, unde ne-am distrat grozav si ne-am simtit foarte bine.

Secsimioritza este un proiect voluntar si benevol, non profit si neasociat nici unui interes decat acela de a-i face de cacao pe niste neni, prin ceea ce ne este caracteristic tarisoarei noastre, femei frumoase si haz de necaz.

Formula sexi, neconventionala de prezentare este www.secsimioritza.ro

Pasionat de ski fiind, am programat de la inceputul iernii o iesire magistrala in circumvolutiunile europene cu destinatie de ski.Desi initial eram o gasca, ce trebuia sa plecam, s-au schimbat multe , astfel ca am plecat eu, si cu Arthur prietenul meu, intr-o frumoasa zi de vineri, pe la amiaza. Destinata era Corvara, in sufletul unei regiuni denumita Alta Badia, in nordul Italiei.Acolo Arthur a lucrat cativa ani buni, la un refugiu, si prietenii lui de acolo, aveau sa fie real surprinsi de vizita lui, in postura de calator.

Am plecat din Bucuresti, via Drobeta, am iesit din tara prin Serbia, unde lumea s-a oprit in loc si nu circula nici o masina, pentru ca nici nu prea ar avea cum.Erau pietre desprinse din peretele de roca ce este coridorul Dunarii, pietre pe sosea de dimensiuni suficient de mari incat sa faca cunostinta cu turbina, apa din radiator, uleiul din baie, si era o piatra atat de mare incat banuiesc ca facea cunostinta directa si cu mine.Asadar am mers, usor, in noapte, povestindu-ne diferite, si cu gandul catre Mecca schiului, pe care eu nu o mai vazusem.Am iesit pe autostrada, iar cu o medie de 160-180 am ajuns instat la Ljubljana, trecand prin Zagreb.Deja dimineata isi facea aparitia, eram prea devreme la Trieste, asa ca ne-am culcat linistiti cateva ceasuri, cu motorul si caldura pornite, cu gandul ca vom ingheta.Ne-am trezit 3 ore mai tarziu in sauna, afara era 14 grade la 8 dimineata, si eram intr-o depresiuni, cumva in mijlocul Dolomitilor.Am purces la drum, in 2 ore am si ajuns la Corvarra, unde vremea era superba, si partiile de ski aratau ca rochia unei mirese in ziua cea mare.

Ne-am dus la o adresa, sfatul unui prieten ce se cazase anterior acolo, si am inchiriat un apartament, poate cel mai complet apartament inchiriat de mine vreodata.Arata superb, placat cu mult lambriu, cu bucatarie functionala complet, nimic exceptional ci doar totul perfect.Accesul se facea cu cartela, iar spre vestiarul de ski , usile se deschideau automat.Nu din fita, ci doar ca sa nu le lovesti tu cu schiurile, incercand sa le deschizi.NU e rocket science, insa parca nu e nici gandire romaneasca in ceata.

Am decolat in 2 ore pe partie, cu nerabadare in suflet si arcuri in calcaie, iar partiile s-au dovedit a fi excelente.Sute de teleferice, 1050 de kilometri de partie accesibili pe skiuri, o ordine desavarsita, am zis ca acolo ar trebui sa stau o luna. Era soare de putea sta in tricou, zapada perfecta, nu era multa lume, si nici intr-un caz vre-o coada la care sa stai 2 ore, ca la Predeal.Uite cum avantajul geografic nu mai e suficient, si cei 1400 de km vs 150 pana in Predeal, s-au dovedit a fi mai putini…

Ziua doi ne-a prins hotarati sa urcam unul din cele mai inalte varfuri, denumit Lagazoi, la aproximativ 3200 de metri, cu o telecabina ce urca aproape frontal pe stanca muntelui.Fobia mea de inaltime s-a cam rasculat, a lovit in stanga si in dreapta, insa in cele din ruma am biruit-o.Am urcat pe un cablu aproape drepte, pe o lungime de 800 de metri, fara stalpi, si o ascensiune verticala de 600 de metri.

Odata ajunsi sus, am gasit o ceata care nu pre apoate fi povestita, asadar imaginativa ca sunteti in camera, e intuneric total, iar singura lumina este cea de la ceas.Puneti-va skiuri in picioare, si aia e.Hai la vale, desi nu ne vedeam nici varfurile schiurilor, de ceata.Iminenta prapastiei din stanga ne-a facut sa fim prudenti, iar faptul ca nu stiam, din cauza cetii, daca suntem sus sau jos, in ce directie e valea, si daca mergem sau stam pe loc, ne-a facut sa cadem ca mustele .Extrem de ciudata senzatia, insa dupa cateva ore am reusit sa coboram  o partie spectaculoasa, plina de peisaje superbe, catre un platou unde am fost trasi de cai pentru a reveni in traseul partiilor.Seara ne-am dus catre refugiul unde a lucrat Arthur, si unde toti s-au bucurat nespus de mult reintalnindu-si prietenul si colegul.Drept urmare berea a inceput sa curga mai tare decat apa la robinet in lunile de vara, iar pe la 7 seara, impreuna cu o gasca de oameni la fel de binedispusi ca noi am luat doua snowmobile, si am inceput sa facem un tur al refugiilor din zona, tur al carui unic scop era sa vedem ce bauturi mai au ceilalti.Asadar, urcat in premiera pe un snow mobil, cu un nebun pe post de pilot, am inceput o expeditie greu de exprimat dupa multe beri la bord.Frig, zapada, semi-rasturnari, maini mai incordate ca la orice exercitiu de sala, bautura, bere, grape, pere williams, bere, maini incordate, alt refugiu, nemti beti, si pe urma intuneric.La propriu, nu la figurat, intrucat ni s-a cam taiat curentul, iar baietii de la refugiu ne-au dus jos in sat, lucru de car enu ne mai aducem foarte bine aminte…

Urmatoarea zi a fost randul turului SelaRonda, cel mai cunoscut tur ce ocoleste 4 munti, 4 varfuri, spectaculos, lung si periculos.A fost poate cea mai tare experienta din toata excursia noastra, ne-a vlaguit si ne-a obosit, insa a fost ca si cum am fi cucerit un mic varfulet de vre-o 7000 de metri macar…

Cealalta zi dupa ea am dedicat-o odihnei, am fost la un centru de Spa in Brunick, unde ne-am relaxat, am facut bai termale, si lucruri care ne-au facut sa uitam de crampele musculare.Penultima zi a excursiei era alocata tot turului SelaRonda , insa counterclockwise , ce era un traseu mai lung cu 20 de km decat primul facut in urma cu doua zile.Noaptea precedenta a nins din plin, asadar teoretic trebuia sa fie o zi superba.De dimineata Arthur, febrat fiind a refuzat revansa, asadar am plecat singur sa fac turul.Ca sa condimentez mai bine aventura, am luat skiurile lui Arthur, pentru a le proba, fiind profesionale, si de 2 ori mai grele ca a mele.Ce-a urmat putea constitui cu usurinta un episod din serialul ‘I shouldn’t be alive’ de pe Discovery, si mi-am jurat solemn in barba ca daca mai prind o zi ca aia, ma las definitiv si irevocabil de acest sport.Ceata a fost constanta zilei, nu am putut vedea mai nimic.Schiurile grele, combinate cu faptul ca ratracurile nu au facut fata, si cu movilele de jumatate de metru de zapada, au format un cocktail ucigator pentur micioarele mele.Oricare din aceste elemente , sa dispara si putea sa se transforme intr-o escursie decenta de ski, insa nu, din ce in ce mai greu.Partiile grele, ceata, oboseala acumulata, in cele din urma si-au spus cuvantul, si am iesit din traseu pe o partie neagra de cativa kilometri buni, ce am aprcurs-o evident intr-un timp generos, astfel ca atunci cand am ajuns la destinatie, in satul de legatura, cei de la telecabina nu m-au mai lasat sa urc pentru a reveni in traseu, din cauza vantului puternic.Am ramas acolo, iar singurul taxi din zona imi promitea un drum relaxant pana in Corvarra, pentru o suma modica de aproximativ 200-250 de Eur.Motiv pentru care l-am sunat pe Arthur, ramas in revenire acasa, sa vina sa ma recupereze.Vestea proasta consta din faptul ca fiind zapada multa, toate pasurile erau inchise, asadar el a trebuit sa faca 160 de kilometri pana la mine, iar eu a trebuit sa invat germana intr-un bar plin de geriatrici cu inclinatie evidenta catre consumul de bere, o bara la care dansa un nene de aproape 80 de ani, si evident, multa multa distractie.Dupa 4 ore am reusit sa ma imbarc in masina, si ne-am indreptat catre una din noptile cu cel mai adanc somn avute de ceva vreme incoace.

Ultima zi ne-am impachetat toate lucrurile, cu parere din rau in siflet am plecat catre Venetia, unde am ramas peste noapte la un prieten comun, cu scopul de a ne vizita prietenii din copilarie stabiliti pe meleaguri latine, de a vizita Venezia, si de a manca un gratar facut Dumnezeiesc.Asa a si fost, am vazut romani catre traiau Visul Romanesc in Italia, pentru ca Romania este o tara prea mica pentur visuri.Sunt oameni onesti, si apreciati la locul de munca, cu apartamente si case care in Bucuresti costa sute de mii de euro, cu familii superbe, si conditii de munca si viata decente.Care au ce pune pe masa, care se simt bine acolo, si care nu seamana deloc cu romanul neaos si puturos.Ei isi traiesc visul romanesc acolo, isi educa copii, care stiu mai bine italiana decat romaneste…

In ultima zi am vizitat Venezia, o zi cu soare si cu multi turisti.Am vazut un oras superb, plin de istorie, unde ne-am simtit bine.Seara, dupa acel gratasr plin de referinte, jsutificate altfel, am plecat catre Romania.Am ajuns relativ repede, si odihniti, amarati ca trebuit sa platim o amenda in Slovenia pentru ca ne expirase vignetta cu cateva ceasuri…

Am gustat din plin aceasta excursie, si va recomand cu toata caldura Alta Badia.E mai aproape decat Predeal, din multe puncte de vedere…

Pretul este de 51 000 de Euro.

Poze gasiti mai jos, iar pentru detalii sunati la 0723250355.

Sunt o persoana vulcanica, si ma aprind relativ repede.Sunt competitiv si nu imi place sa pierd NICI O competitie, oricat de amiabila ar fi ea.Mi-ar placea sa am dreptate mereu, in orice dezbatere, si directia in care se indreapta degetul meu sa fie neaparat, una corecta. In momentul in care ma insel, si slava Domnului, am destule momente si de astea, acel mic dracusor incepe sa ridice temperatura in instalatie, si gata, nu mai ai ce discuta cu mine.

Nu stiu daca are sau nu are foarte multa legatura cu modul in care privesc si primesc viata.Sunt o persoana entuziasta, in general, si tind sa folosesc cuvantul FOARTE destul de des.Imi place viata mea, imi place sa ascult muzica, si petrec ore pe youtube sarind de la STING la BALCAN BEATBOX , GOGOL BORDELLO catre THIEVERY CORPORATION.Toate imi plac FOARTE tare, si nu ma pot hotari care este cea mai buna.

Imi plac filmele bune, si mi-am facut un mic loc de vizionare, acasa, unde datorita unui sistem surround excelent, si a minunilor tehnicilor moderne, ma simt ca la cinematograf.Am momente in care savurez cateva filme la rand, si toate imi plac FOARTE mult.Le-as recomanda pe toate, si iarasi sar de la KUSTURICA la SCORSESE trecand prin filmele lui CAMERON.Care e mai bun?

Am , evident, mai multe hobbyuri, si trec de la offroad, care  imi place FOARTE mult catre plimbare cu barca in Delta, pescuit, muay thay , culturism , si multe altele mai marunte.Toate imi fac inima sa bata cu putere, si in acel moment sa zic ca asta e cea mai tare.

Am zile in care am energie negativa, FOARTE multa, toti cu cei care ma vad sunt FOARTE enervanti, nimic nu iese. Ma regasesc intr-un labirint din care mereu ies, dar in care ploua si ninge.

Dar imi place viata mea, si sunt fericit ca ma entuziasmez de multe ori prea usor.Ca imi creez asteptari, ca visez, ca lupt, ca pic si ca ma ridic si imi urmez viziunea.Ca am o familie si o gasca de prieteni pe care ii iubesc, si ca fiecare zi a mea nu seamana una cu alta.

Sunt fericit ca visez color si nu alb/negru, si ca simt si gandesc in aceeasi masura.Sunt entuziasmat ca ma entuziasmez…

In primul rand am refacut blogul.Am dorit sa fie mai expresiv, si sper ca a iesit in regula.Masina, precum si drumul nu simbolizeaza doar pasiunea mea pentru masini, si offroad, ci si alergatura constanta in care ma gasesc.Maratonul zilnic…iar apropiatii mei stiu ca nu prea pasesc afara din cursa.

Al doilea lucru, am participat la doua competitii offroad recent, as putea spune in ultima luna si jumatate, iar de la prima asteptam poze si filme, ca sa va arat si voua.In ca astept, detalii puteti gasi pe www.orr.ro , promit ca revin cu poze si filme.

La a doua competitie am participat Duminica, si s-a numit Impotmoliada.A fost un trial in zona frunzanesti, m-am dat cu Arthur copilot, si cu o gramada de prieteni langa mine ( multumesc Dani , pentru suport) , si cred ca m-am clasat undeva pe la mijloc.Important, ca nu am fost printre cele 4 masini rasturnate, sau si mai multe  care au abandonat.Numele predestinat a coincis asteptarilor, si o balta de noroi i-a asteptat, pe concurenti.ma rog, Pe primii 10, iar la prima rasturnare s-a deviat traseul.

A fost o zi friguroasa , incalzita insa de natura prietenoasa a organizatorilor, care au facut o treaba excelenta.Keep up with the good work.

Mai jos, si niste poze:

Iata mesajul lui:

Ii multumesc lui DUMNEZEU ca traiesc si pt ca ma iubeste.Va multumesc pt incurajari si pt gandurile bune pe care mi le-ati facut si care m-au ajutat foarte mult. Ii multumesc si lui Petru pt gandurile frumoase pe care le-a scris.In 7 ani am facut cu Petru, ce nu au facut alti intr-o viata si culmea avem viata inainte,pana la 80 de ani mai avem multe de facut si o sa facem ce nu au facut cei nemuritori in 10 vieti. Le mai multumesc prieteniilor mei Bula si Paris, care au avut grija de mine pe toata perioada cat am stat la pat si nu numai si care au demonstrat ca sunt niste prietenii adevarati si sper sa demonstrez si eu pt ei acelasi lucru. Le mai multumesc parintilor care au fost vitali in viata mea si pe care ii iubesc.Ii multumesc si lu’ Mariana care a avut mare grija de mine.Si special am lasat la urma pe sotia mea iubita si frumoasa Andreea, care a dat nastere unui ingeras pe nume Radu Stefan si care o sa ajunga un mare stelist:), ii multumesc din suflet ca a fost langa mine si ma incurajat tot timpul si ma ingrijit ,nu numai cat am fost la pat ci si in ultimii 11 ani. Este o mama si o sotie exemplu si o iubesc pana la super infinit de mult nu ca sa hhuuffff (asta e o vorba a noastra). Astazi s-a implinit un an de la accident.DUMNEZEU sa-l ierte pe cel care a murit in accident si sa-i fie tarana usoara. VA MULTUMESC SI VA IUBESC!!!

Suna bine nu? Am mintit cu ceva? E ceva demagogic in ce spun?

Daca simtiti ca nu, va invit sa cititi mai departe.

Tot Romania noastra este tara populata de acesti mitici proverbiali care suntem cu totii.Care nu stim o iota de istorie adevarata despre noi, prost educati, ingamfati, muncitori doar cand e groasa la fundul nostru.Fara valori, hoti, mincinosi, fara gust, fara valori, galagiosi, colerici, fotbalisti, presedinti.

Suntem aceasta plaga a unei tari frumoase, ce putea fi altceva decat ce este.Nu este o afirmatie destructiva, ci este realitatea , asa cum o vad eu. Nu vreau sa fiu romanul romanilor de care ma ciocnesc in fiecare zi.

Nu am putea face o Romanie mai mica, in interiorul Romaniei mari, in care sa primim viitori cetateni pe baza de interviu si recomandari?

Pe langa continutul virtual si informatiile bine structurate, in initiativa pescareasca inceputa de Nicu prin intermediul  Info-delta.ro m-am agatat si eu, astfel ca Sambata, de voie de nevoie, prin toate metodele cinstite si oneste, tre sa prind un peste alaturi de o gasca de pescari well-rounded:

1. Nicu, de la info-delta.ro
2. Chinezu
3. Romeo Huidu
4. Mircea Mester
5. Birkof
6. Sorin Neagu
7. Alex Farca
8. Marius Sigheti
9. Brainiacro
10. Luchian Comsa
11. Petru Pacuraru
12. Bogdan Dascalescu

Una peste alta, ca sa nu ma fac de ras, am zis ca iau un  crapustean de la Metro, pe care il plantez la capatul firului, ca solutie de back-up, daca baietii iau tot pestele din Magura 8, si mie nu imi ramane nimic.

Mai multe gasiti cu mare precizie aici, iar pe twitter cu nume de cod #fishtweetmeet.

Nu care cumva sa aud bafta sau noroc sau succes prin commenturi ca nu le dau approve